Europa înregistrează în prezent un proces de schimbări şi o serie de contacte reciproce, atât în ceea ce priveşte circulaţia persoanelor, cât şi în domeniul mijloacelor de comunicare şi de informare, proces pe care nu l-au cunoscut în istorie nici epoca Imperiului Roman nici cea a Evului Mediu “internaţional”. Comunităţile lingvistice europene se apropie din ce în ce mai mult unele de altele şi se trece de la o cunoaştere de la distanţă a limbilor europene la un contact concret între un număr din ce în ce mai mare de europeni, vorbitori ai diferitelor limbi. Comunicarea prin intermediul unei a treia limbi, alese la întâmplare ca limbă de circulaţie, îi ţine pe oameni la distanţă şi nu poate satisface nevoia de adâncire a acestor contacte, pentru că nici unul dintre locutori nu foloseşte în actul de comunicare nici propria sa limbă, nici pe cea a interlocutorului, deci nici unul dintre aceştia nu face cu adevărat un pas către celălalt în comunicare. Importanţa cunoaşterii unui număr mare de limbi străine ca mijloc de apropiere reciprocă devine din ce în ce mai evidentă. Cu toate acestea, opinia publică este de părere că timpul necesar dobândirii unor cunoştinţe suficiente pentru a putea comunica în diferite limbi este prea mare, ignorându-se, în cele din urmă, realitatea diversificării lingvistice.
Naţiunile europene subliniază în mod sistematic cât de mult ţin la prezenţa în Europa a propriei limbi materne, dar îşi pierd curajul atunci când este vorba despre introducerea, pe bază de reciprocitate, a diferitelor limbi în şcoli. În consecinţă, comunicarea mai profundă între europeni continuă să întâmpine obstacole, iar libera circulaţie a persoanelor şi stabilirea lor în ţări învecinate rămân încă limitate tocmai din cauza inexistenţei unui învăţământ al limbilor suficient de diversificat.
Thursday, October 04, 2007
Subscribe to:
Posts (Atom)